Aşteaptă dragostea

Aşteaptă dragostea şi n-o stârni,
ea are vremea ei când vine.
Tu s-o aştepţi şi într-o zi
se va-ntâlni zâmbind cu tine.

Aşteaptă dragostea în chip frumos,
aşteapt-o blând, în rugăciune
şi-ai să auzi melodios
divinu-i cânt ce nu apune.

Aşteaptă dragostea încredinţat
că dragostea adevărată
din cer şi ţie ţi s-a dat
şi-n faţa ta curând se-arată.

Aşteaptă dragostea şi aşteptând
te pregăteşti de-ntâmpinare.
Aşteapt-o calm şi în curând
te va găsi c-o-mbrăţişare.

Întinde-ţi aripile

Întinde-ţi aripile, zbori…
Eşti suflet călător prin lume.
Croieşte-ţi drumul printre nori
Spre Cel ce te-a chemat pe nume.

Întinde-ţi aripile, nu-s
Obstacole să-ţi stea în cale.
Te-atrage cerul tot mai sus
În unduiri şi rotocoale.

Pluteşte lin, contemplativ,
O zare nouă ţi se-arată.
Să mai cobori tu n-ai motiv,
Să urci ţi-e calea-ncredinţată.

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, nu ştiu cine eşti,
dar tot spre tine mi se-ndreaptă dorul.
În nopţi ce-adorm sub aripi îngereşti
tresar ciudat şi-ţi simt adânc fiorul.

Mi-e dor de tine, nici nu pot să spun
ce pustiire a crescut în mine
şi-n jurul meu nimic nu-mi pare bun
de când aştept o veste despre tine.

Aşa un dor cumplit, de ne-nţeles,
urmat de mii de sentimente stranii,
imprimă vieţii-un nemilos regres
şi-mi înconjoară cu durere anii.

De-atâta dor înfiorat te strig
c-un sunet fin, tremurător de flaut.
Se face noapte, mi–e aşa de frig
şi n-am puteri să-ncep să te mai caut.

Mi-e dor de tine, poate ai să vii
să stăm de vorbă pentru prima dată.
Te-aştept de mult, oricine tu ai fi:
iubire, taină, Dumnezeu sfânt, tată.

Privesc spre Tine, chiar din grea durere (variantă)

Privesc spre Tine, chiar din grea durere,
mă-ncred în Tine, ştiu că nu mă uiţi.
Sunt numai om, prin Tine am putere
să-nving duşmani de moarte, nevăzuţi.

Chiar de-s duşmanii fioroşi, temuţi
şi-ar exulta să vad-a mea cădere,
privesc spre Tine, chiar din grea durere,
mă-ncred în Tine, ştiu că nu mă uiţi.

Ar fi cumplit, lipsit de-o mângâiere,
să mai răzbat prin anii-aşa de iuţi,
dar Tu-mi eşti, Doamne, picurul de miere
ce-mi face anii minunaţi, plăcuţi…

privesc spre Tine, chiar din grea durere.

Privesc spre Tine, chiar din grea durere

Privesc spre Tine, chiar din grea durere
şi ştiu că Tu mă vezi şi poţi s-ajuţi
credinţei mele slabe, austere
să–mi desluşească îngeri nevăzuţi.

Te am pe Tine, marea mea avere,
de n-ai fi Tu am fi etern pierduţi.
Privesc spre Tine chiar din grea durere
şi ştiu că Tu mă vezi şi poţi s-ajuţi.

Pe drumul meu am ne-ncetat bariere
să-mi facă paşii leneşi, abătuţi
şi chiar oţet amestecat cu fiere
de sorb călcând pe spinii mulţi crescuti

privesc spre Tine, chiar din grea durere.

El mi-a vorbit frumos a nu ştiu câta oară

El mi-a vorbit frumos, a nu ştiu câta oară,
Cuvinte ziditoare, de veghe să-mi rămână
Şi-n vremea de suspin, ca fierea de amară,
Să-mi fie călăuze spre-a cerului fântână.

Când sufletu-mi mâhnit trăgea încet să moară
Şi inima-ncetase în mine-a fi stăpână,
El mi-a vorbit frumos, a nu ştiu câta oară,
Cuvinte ziditoare, de veghe să-mi rămână.

Pe-atâtea câte-n lume ar vrea cumplit să doară
El şi-a întins din cer o nevăzută mână.
De-atunci mi-e gândul plin cu flori de primăvară
Şi-n cerul Lui mă simt, eu: suflet şi ţărână.

El mi-a vorbit frumos, a nu ştiu câta oară.